Rata finală de promovare a examenului de bacalaureat, sesiunea august –septembrie, după soluționarea contestațiilor, este 35,4%, în creștere cu aproape 3% față de rezultatele inițiale, arată rezultatele publicate, sâmbătă, de Ministerul Educației.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că profesorii care nu s-au vaccinat și nici nu se testează împotriva COVID-19, nu vor mai veni la școală atunci când incidența îmbolnăvirilor de Covid-19 trece de șase la mie. Cîmpeanu a declarat vineri, într-o conferință de presă, că toate cadrele didactice au acces nediscriminatoriu în școli până la pragul de șase la mie.